Take a fresh look at your lifestyle.

prima carte de bucate tipărită pe actualul teritoriu al României a fost scrisă la Târgu mureș

18

În paginile acestui ecosistem digital aflăm cum mâncau târgumureșenii în anii 1600. Cei care au citit rețetele, specialiști în gastronomie, au fost fascinați de acuratețea modului de a găti de acum patru secole și ne-au spus, cu mâna pe inimă, că cele mai multe dintre preparate se pot regăsi și astăzi în meniurile celor mai pretențioase restaurante.

Acestea sunt o parte dintre mâncărurile inventate, acum 400 de ani, de preoteasa Sofia Tofeus, în Cetatea Medievală din Târgu Mureș și care au fost adunate în “Cărticica meseriei de bucătar”, prima carte de bucate tipărită pe actualul teritoriu al României.

Din cele câteva sute de rețete, am făcut o selecție de mâncăruri pe care le-am grupat în  aperitive, feluri principale și deserturi, cuprinse apoi în zece meniuri.

Visul nostru este ca, unele dintre acestea, să se regăsească odată în oferta restaurantelor din Târgu Mureș, astfel încât să ne putem bucura cu toții, târgumureșeni și oaspeți ai orașului, de un festin culinar specific Târgu Mureșului anilor 1600.

Nu-i așa că ar fi o idee interesantă?

Noi am făcut primul pas și ceea ce vedeți aici a ajuns deja în bucătăriile chefilor și pe masa managerilor celor mai importante restaurante din Târgu Mureș.

Ceea ce veți citi include, în fiecare meniu, numele preparatului, metoda de preparare și ingredientele, pentru 10 porții, atâtea cât se presupune că se pregătesc în bucătăria unui restaurant.

Modul de preparare păstrează exact cuvintele de acum 400 de ani. Este o traducere în premieră din maghiara medievală, realizată de istoricul clujean József Lukács, despre care specialiștii spun că este, fără îndoială, un adevărat model de editare a unui text istoric.

Ingredientele sunt adăugate și aduse în spiritul bucătăriei contemporane de specialiști în gastronomie, parteneri în proiectul nostru, care sunt și primii membri ai echipei care va readuce la viață părți din istoria gastronomică a Târgu Mureșului. 

Vă așteptăm alături de noi!

(foto: “Cărticica meseriei de bucătar”)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citește mai mult